marți, 21 iulie 2009

Un interviu cu Preşedintele C.I.S.C.E.

Recent, revista "Pagini româneşti" din Canada a găzduit un interviu acordat de Dr. Vlad Sauciuc, preşedintele C.I.S.C.E. jurnalistului Raul Albac, pe care îl reproducem integral în continuare. Vă invităm să citiţi şi alte materiale interesante pe pagina web a periodicului respectiv, la adresa http://paginiromanesti.com/index.asp.

"Va propunem un interviu, spunem noi inedit, cu cercetătorul Vlad Sauciuc, preşedinte al Centrului Independent de Studii şi Cercetări Ezoterice (CISCE) din Bucureşti. O discuţie despre biserică, ocultism şi chiar masonerie, ca feţe ale uneia şi aceleiaşi probleme, vechi de când lumea: dupa viaţă, moarte sau nemoarte?

Cunoscut românilor în ultima vreme mai ales din emisiunea "Codul lui Oreste", de pe B1TV, Vlad Sauciuc este de profesie medic, cercetător în domeniul industriei medicamentelor şi are, de asemenea, în spate o carieră în jurnalism şi relaţii publice. Din 2007, este preşedinte al Centrului Independent de Studii şi Cercetări Ezoterice din România.


- Aş vrea să începem cu puţină istorie, pentru ca cititorii nostri să înţelea­gă mai bine locul şi rolul esoterismului la nivel global sau continental. Aşadar, ce este esoterismul şi de ce este el astăzi studiat în universităţi de prestigiu?

- Esoterismul reprezintă expresia unei tradiţii primordiale unice, a cărei origine se pier­de în negura timpurilor, despre care unii spun că a fost dată omului odată cu cre­area lui de către Dum­nezeu, iar alţii că i-a fost dată de o rasă extraterestră ce ar fi creat omenirea. Unii o leagă de atlanţi şi Atlantida, ea fiind transmisă mai apoi sumerienilor, egiptenilor şi aşa mai departe.

În orice caz, vorbim de o tradiţie primordială, unică la nivelul globului, prin care omului i-au fost comunicate tainele, secretele, misterele Universului. Acesta este sensul cuvântului “esoteric” - tăinuit, partea nevăzută a lucrurilor, a ideilor şi fenome­nelor. Prin antagonism cu “exote­ric” - deschis, la suprafaţă, accesibil tuturor.

Cunoaşterea primordială, tradiţia, este perpetuată prin cele două forme - exo­terică şi esoterică. Dacă prima ne este la îndemână prin şcoală, biserică şi întregul sistem socio-cultural actual, cea de a doua a rămas ascunsă, accesibilă doar unui grup de iniţiaţi care au transmis-o din Sumer şi Egiptul Antic celorlalte civilizaţii, în zona iudaică, apoi prin Grecia în Europa, dacă este să vorbim doar despre zona noastră. Aici s-a propagat sub forma iniţială a unui creştinism gnostic, apoi, în secolele XII - XIV prin cunoştinţele aduse de cavalerii templieri, care au intrat în legătură cu gnosti­cii egipteni şi cu sufiţii, esoteriştii isla­mici. Tot templierii se pare că au creat şi rozicrucianismul şi tot datorită lor s-a dezvoltat Masoneria occidentală actuală.

Asta s-a întâmplat aşadar în zona europeană. Aceleaşi cunoştinţe esoterice sunt însă întâlnite practic în toate religiile lumii - de la musulmani până la hinduşi, taoişti, budişti, peste tot unde este vorba de spirit. Căci cunoştinţele acestea se referă la partea nematerială, imaterială a omului, la spirit. Ştiinţa şi tehnica actuale ne învaţă cunoştinţe legate de materie. Cunoaşterea esoterică presupune credinţa că după moartea fizică, spiritul rămâne, şi nu moare niciodată. Dacă pornim de la această premisă, putem discuta orice.

Dacă pornim de la concepţia materialistă că odată cu moartea fizică se termină totul, atunci lucrurile sunt simple. Rămânem strict în zona cunoaşterii exoterice. Esoterismul este, dacă vreţi, un management al morţii. El ne învaţă că, după moartea fizică, spiritul supravieţuieşte şi că trebuie să pregătim din timp această trecere. Ne învaţă cum să ne comportăm pentru ca această trecere sa fie lina, uşoară, lipsită de angoase. Din păcate, astăzi, pentru majoritatea oamenilor, ea este chinuitoare.

Desigur că nimeni nu poate şti exact cum este dincolo. Dar, cu ajutorul unor tehnici speciale - de tip şamanic de pildă, ca să dau doar un exemplu - se pot induce anumite stări extatice în care spiritul se desprinde de trup şi călătoreşte în lumea de dincolo. Şi aş vrea să fac o trimi­tere la scrierile lui Ioan Petru Culianu, acest mare istoric al religiilor, care l-a moşte­nit în mare măsură pe Mircea Eliade şi ale cărui cărţi sunt extrem de bine documentate în ceea ce priveşte călătoriile în lumea de dincolo.

Folosesc această punte pentru a trece la a doua parte a întrebării dumneavoastră: de relativ puţină vreme, 15-20 de ani, există câteva universităţi de prestigiu în lume care studiază la nivel masteral şi doctoral domeniul esoterismului. Pe lângă cele din America, vreau să le amintesc pe cele de pe vechiul continent. La Sorbona, în cadrul EPHE, profesorul Antoine Faivre a fost un deschizător de drumuri. În Anglia, la Exeter, avem o catedră condusă de Nicholas Goodrick Clarke, ca să nu mai vorbim de Amsterdam, unde există singura facultate de “studii hermetice” din Europa. În Italia, CESNUR, Centrul de Studiere a Noilor Religii, se ocupă, de asemenea, graţie profesorului Massimo Introvigne, de abordarea academică a acestor probleme. Şi în alte universităţi din Germania şi din zona scandinavă încep să apară germenii unor astfel de preocupări. Noi sperăm ca şi în estul Europei şi, în particular, în România, vor apărea cât de curând programe masterale şi doctorale de acest tip. Este, de altfel, şi unul dintre scopurile înfiinţării centrului nostru.

Ce ne puteţi spune despre istoria esoterismului românesc?

Haideţi să nu mai vorbim despre eso­terism, ci despre tradiţie. Cum spu­neam, tradiţia primordială este unică, deci esoterismul românesc este parte integrantă din cel global.

Spaţiul de la Carpaţi şi Dunăre, spaţiul românesc de astăzi, a fost populat din cele mai vechi timpuri, aşadar este o zonă foarte interesantă şi prea puţin explorată încă. Dacă ne referim la tradiţia primordială, aici sunt încă urme extrem de importante care aşteaptă să fie desco­perite. Dau primul exemplu care îmi vine în minte, pentru că am fost acolo de curând. Mănăstirile rupestre de pe lângă Câmpulung Muscel- Nămăieşti, Corbii de Piatră şi Cetăţuia, care sunt ridicate pe urmele altor altare mai vechi, săpate în stâncă. Există o tradiţie neîntreruptă de la spiritualitatea precreştină, de la Zalmoxis, deci tradiţia pitagoreică, peste care s-a suprapus spiritualitatea creştină. De fapt, la noi au existat întotdeauna două curente. Unul care vine din Egiptul vechi, Ekklesia Egyptia, biserica egipteană (pentru că Pitagora a preluat tradiţia hermetica de la vechii egipteni) şi un alt curent, creştin, adus de primii creştini, care a contribuit hotărâtor la faptul că astăzi România este o ţară cu o tradiţie ortodoxă de tip bizantin, foarte bine conservată.

Un nucleu de gnoză în zona carpato-dunăreană a existat cu siguranţă, după cum au existat o serie de ordine şi socie­tăţi iniţiatice, cum este Ordinul Dragonului, al cărui membru a fost Vlad Dracul. Este un ordin venit din Transilvania, de sor­ginte germanică. Draken înseamnă în germană Dragon.,iar prin extensie, la români a devenit "drac". De-a lungul istoriei, în ţările Române s-au infruntat două familii boiereşti, Drăculeştii - care aparţineau ordinului Dragonului - şi Dăneştii, urmaşi ai Asăneştilor - care apărau tradiţia esoterică locală, de provenienţă greco-egipteană, pitagoreică. Prin această prismă se pot explica o serie de fapte istorice care par ciudate la prima vedere, precum lupta dintre Matei Basarab şi Vasile Lupu, aflaţi în sfere de influenţă diferite. Aşa se explică şi stilul diferit de construcţie al bisericilor munteneşti şi moldoveneşti, unele trilobate, altele pătrate.

Sigur că astfel de exemple sunt o sumedenie. Ce este cert în acest sens este că avem o tradiţie foarte bogată şi că ea nu a fost scoasă la lumină de niciun cercetător serios al acestui domeniu. Acesta este un alt scop pentru care s-a infiinţat centrul nostru.

Cum se raporteaza, acum şi de-a lungul vremii, esoterismul la Biserica Ortodoxă?

In primul rând, vreau să spun că studierea esoterismului se face şi trebuie să se facă de pe nişte poziţii clare de nepartizanat. Aşadar, trebuie să fii om de ştiinţă, un om obiectiv, rece, echilibrat, care să nu te implici emoţional în ceea ce faci şi să nu porneşti la drum cu prejudecăţi. Dacă te situezi pe această poziţie, studierea esoterismului nu are niciun fel de legătura cu practica lui. Deci, dacă discutaţi cu mine în calitate de preşedinte al CISCE, vă pot spune că această instituţie are ambiţii de cercetare, iar cercetarea se face cu toate mijloacele, instrumentele şi după toate metodele ştiintifice obişnuite. Ca atare, noi studiem cu echidistanţă toate curentele, esoterice sau exoterice. Intre cele exoterice, asa cum deja am arătat, se înscrie şi biserica, fie ea ortodoxă, catolică sau reformată.

Ortodocşii au avut un mare “avantaj” istoric, fie ei greci, sârbi, bulgari, români. Cu toţii au luptat cu turcii, cu Islamul, secole de-a rândul, până târziu. Pe de o parte, acest fapt a creat o unitate între ei şi, pe de altă parte, a permis păstrarea nealterată a filonului esoteric şi a tradiţiei creştine primordiale. Putem aşadar concluziona că Biserica Ortodoxă este mult mai aproape de esoterism decât Biserica Catolica. Aceasta din urmă şi-a pierdut aproape întreaga substanţă, rămânând o instituţie eminamente administrativă, ca orice altă instituţie similară a statului laic.

Esoterismul creştin este gnoza creştină (de la gnosis, a şti, a cunoaşte). Cu bună ştiinţă, biserica - fie ea ortodoxă ori catolică - a ocultat, a ţinut ascunse unele cunoştinţe. Asta nu înseamnă însă că ele nu există. Biserica Catolica transfor­mându-se într-un stat, Vaticanul, a avut din ce in ce mai multe ambiţii hegemonice şi a devenit, din păstor de suflete, păstor de corpuri umane. Tocmai asta reproşează gnosticii bisericii. Că s-a depărtat prea mult de scopul său iniţial, acela de a-l învăţa pe om micile mari secrete ale Universului şi ale existenţei sale spirituale, care să-l pregătească pentru viaţa de după moarte, şi că s-a preocupat prea mult de partea materială (vânzări de indulgenţe, şi altele asemenea), considerându-se un interpus obligatoriu între om şi Divinitate. Asta a deranjat cel mai tare, pentru că Mântuirea este accesibilă tuturor, fara mijlocirea preoţilor.

În schimb, Biserica Ortodoxă, desi are o abordare teoretică, dogmatică, destul de apropiată de cea Catolică, lasă totuşi acces la o stare de graţie prin practica isihastă, şi are, în cadrul unor mănăstiri, o serie de ritualuri ascunse vizitatorilor, dar pe care călugării le ştiu foarte bine şi le perpe­tuează. Ele nu se deosebesc foarte mult de practicile societăţilor inţiatice din Occident.

Dar la ceea ce numim generic Masonerie cum se raportează esoterismul?

Masoneria, lanţul masonic universal, este o societate care spune despre sine ca nu este secretă, ci discretă. Din start vreau să remarc o confuzie frecventă pe care o fac cei ce situează Biserica şi Masoneria pe poziţii antagonice. Din păcate, nici înalţii clerici, nici masonii de rang înalt, nu au făcut de-a lungul istoriei prea multe eforturi pentru a schimba această percepţie greşită.

O parte a masonilor de astăzi consideră că societatea lor a fost înfiinţată în secolul al XVIII-lea. Există însă indicii că masoneria a apărut mult mai devreme, în secolele XV - XVI, în Scoţia. Multă susţin că masonii ar fi de fapt urmaşi ai Cavalerilor Templieri refugiaţi în Marea Britanie de astăzi. Ştim cu toţii cum regele Franţei, Filip cel Frumos, în compli­­­­citate cu papa Clement, l-a ars pe rug pe Jacques de Molay, şi blestemul împlinit al acestuia din urmă. Daca este aşa, întrucât templierii au intrat in contact cu esoteristii sufiti si cu gnosticii alexandrieni din zona copta, din Egipt, au putut avea acces la o serie de cunoştinţe secrete. Asta lasand la o parte presupunerea că ar fi intrat în posesia Sfantului Graal si a altor artefacte care, ipoteză care, desigur, nu trebuie neglijată.

Ce este cert e că ei descoperiseră la vremea aceea lucruri pe care noi, creştinii de astăzi, le-am aflat abia în secolul XX, odată cu descoperirea manuscriselor de la Marea Moartă, cu Evangheliile Gnostice. Pentru ei acest lucru a reprezentat o bulversare a credinţei catolice, căci erau niste creştini catolici veniţi să cucerească locurile sfinte, la îndemnul papalităţii. Faptul că aflaseră nişte lucruri care erau ţinute sub cheie de papi le-a conferit în epocă o foarte mare putere, ca un stat în stat.

Aşadar, ca să concluzionez, eu cred cu tărie că pe baza a ceea ce templierii au adus în Europa s-a clădit de fapt sistemul masonic actual, un sistem creştin, dar gnostic. Aici este de fapt şi cheia antagonismului dintre masoni, ca urmaşi ai templierilor, şi Biserica Catolică. Pentru că, repet, Masoneria este un sistem creştin, gnostic creştin. Aşadar esoteric creştin, şi iată că am răspuns implicit la întrebarea dumnea­­voastră."