duminică, 24 octombrie 2010

Curs de medicină alchimică

Centrul Independent de Studii şi Cercetări Ezoterice, împreună cu Asociaţia Chrysopoeia din Franţa, organizează, începând cu primul trimestru al anului viitor, un curs de Medicină Alchimică şi Spagirie, pe durata a doi ani.
Cursul este deschis oricărui doritor de vârstă majoră, absolvent a cel puţin 12 clase cu diplomă de Bacalaureat. La finalul fiecărui an de studii se dă un examen, iar la sfârşitul întregului ciclu absolvenţii vor primi o diplomă de Chrysoterapeut emisă de Asociaţia franceză.
Acest curs nu este unul de formare profesională, ci se adresează celor ce doresc să se instruiască în domeniul medicinii alternative, pentru a-şi echilibra energetic propria persoană, atât prin folosirea unor remedii alchimice (chintesenţe), cât şi prin primirea unor iniţieri în diferite sisteme tradiţionale egiptene şi pitagoreice, datorită cărora îşi vor îmbunătăţi capacităţile native de integrare în armonia naturii.
Pe parcursul fiecărui an de studii vor exista trei săptămâni de cursuri intensive (de luni până vineri), la distanţă de 3 luni între ele, iar la finalul anului de studii, un week-end pentru examene.
Cursurile se vor ţine în limba franceză, asigurându-se traducere simultană în limba română.
Numărul de locuri este limitat la 20 de cursanţi pe an.
Preţul este de 1500 Euro pe an de studii (3000 de Euro în total), care se pot achita în trei rate anuale, înainte de începerea fiecărei săptămâni de cursuri.
Pentru înscrieri, vă rugăm să ne trimiteţi un C.V. cu date de contact pe mail, la adresa vladsauciuc@cisce.ro, până la data de 20 decembrie 2010.
Vă aşteptăm cu drag !

marți, 5 octombrie 2010

Conferinţa lunii Octombrie !

Sâmbătă, 23 octombrie, de la orele 14.00, în locaţia cunoscută, sala "I.C. Brătianu" din strada Biserica Amzei nr.5-9, va avea loc conferinţa publică susţinută de Zoltan Andras, vicepreşedintele Asociaţiei Antropozofice din România, cu titlul "Apariţia lui Christos în eteric şi evoluţia conştienţei umane".
Vă aşteptăm cu drag !