marți, 21 decembrie 2010

Sărbători fericite !

Centrul Independent de Studii şi Cercetări Ezoterice urează tuturor membrilor, colaboratorilor şi prietenilor care i-au stat alături şi au sprijinit activităţile din acest an, Crăciun Fericit şi un An Nou 2011 plin de sănătate, bucurii şi împliniri. Fie ca în anul ce vine să ne revedem la cât mai multe şi mai interesante conferinţe publice, atât în Bucureşti, cât şi în celelalte oraşe ale României.
La mulţi ani !
Dr. Vlad Sauciuc
Preşedinte C.I.S.C.E.

marți, 30 noiembrie 2010

Conferinţa lunii Decembrie !

În ultima lună a anului 2010, vă invităm să luaţi parte la o nouă conferinţă, cu titlul "Masoneria din Transilvania - repere istorice", susţinută de istoricul arădean Antoniu Martin, în data de 18 decembrie, de la orele 14.00, în sala "I.C.Brătianu" din strada Biserica Amzei nr.5-9. Vă aşteptăm cu drag !

duminică, 7 noiembrie 2010

Conferinţa lunii Noiembrie !

Conferinţa publică organizată sub egida C.I.S.C.E. sâmbătă, 20 noiembrie, de la orele 14.00, la sala "I.C.Brătianu" din strada Biserica Amzei nr.5-9, va fi susţinută de Vlad Sauciuc, preşedintele Centrului, şi va avea ca subiect "Adevăratele origini ale Franc-masoneriei". Ne vom ocupa de masoneria operativă, de lojile mixte, de martinism, rozi-crucianism, etc.
Vă aştept cu drag

duminică, 24 octombrie 2010

Curs de medicină alchimică

Centrul Independent de Studii şi Cercetări Ezoterice, împreună cu Asociaţia Chrysopoeia din Franţa, organizează, începând cu primul trimestru al anului viitor, un curs de Medicină Alchimică şi Spagirie, pe durata a doi ani.
Cursul este deschis oricărui doritor de vârstă majoră, absolvent a cel puţin 12 clase cu diplomă de Bacalaureat. La finalul fiecărui an de studii se dă un examen, iar la sfârşitul întregului ciclu absolvenţii vor primi o diplomă de Chrysoterapeut emisă de Asociaţia franceză.
Acest curs nu este unul de formare profesională, ci se adresează celor ce doresc să se instruiască în domeniul medicinii alternative, pentru a-şi echilibra energetic propria persoană, atât prin folosirea unor remedii alchimice (chintesenţe), cât şi prin primirea unor iniţieri în diferite sisteme tradiţionale egiptene şi pitagoreice, datorită cărora îşi vor îmbunătăţi capacităţile native de integrare în armonia naturii.
Pe parcursul fiecărui an de studii vor exista trei săptămâni de cursuri intensive (de luni până vineri), la distanţă de 3 luni între ele, iar la finalul anului de studii, un week-end pentru examene.
Cursurile se vor ţine în limba franceză, asigurându-se traducere simultană în limba română.
Numărul de locuri este limitat la 20 de cursanţi pe an.
Preţul este de 1500 Euro pe an de studii (3000 de Euro în total), care se pot achita în trei rate anuale, înainte de începerea fiecărei săptămâni de cursuri.
Pentru înscrieri, vă rugăm să ne trimiteţi un C.V. cu date de contact pe mail, la adresa vladsauciuc@cisce.ro, până la data de 20 decembrie 2010.
Vă aşteptăm cu drag !

marți, 5 octombrie 2010

Conferinţa lunii Octombrie !

Sâmbătă, 23 octombrie, de la orele 14.00, în locaţia cunoscută, sala "I.C. Brătianu" din strada Biserica Amzei nr.5-9, va avea loc conferinţa publică susţinută de Zoltan Andras, vicepreşedintele Asociaţiei Antropozofice din România, cu titlul "Apariţia lui Christos în eteric şi evoluţia conştienţei umane".
Vă aşteptăm cu drag !

duminică, 26 septembrie 2010

Conferinţă la Arad !

Miercuri 29 septembrie, de la orele 19.00, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Arad va avea loc o conferinţă publică având tema: "Este Masoneria o societate iniţiatică?", susţinută de preşedintele C.I.S.C.E., dr. Vlad Sauciuc şi de vicepreşedintele Centrului nostru, Oreste Teodorescu. Îi aşteptăm pe toţi prietenii noştri din Arad, pentru un incitant schimb de idei !

vineri, 10 septembrie 2010

Conferinţa C.I.S.C.E. din luna Septembrie

Iubiţi prieteni, reîncep conferinţele organizate sub egida Centrului nostru !
Cel de-al patrulea sezon se deschide cu o temă incitantă: "Aleister Crowley şi magia sexuală " !
Conferenţiar este Henrik Bogdan, cunoscut scriitor şi cercetător, lector la Universitatea din Goteborg (Suedia).
Conferinţa va avea loc, ca deobicei, în Sala "I.C.Brătianu" din strada Biserica Amzei nr.5-9, în ziua de Sâmbătă, 25 septembrie, de la orele 14.00
Intrarea este liberă, şi vă aşteptăm cu drag !

joi, 26 august 2010

Consiliere duhovnicească şi tămăduire spirituală

Vă anunţăm că, începând cu luna septembrie a acestui an, I.P.S. Rafael, Întâi-stătătorul Bisericii Ortodoxe Gnostice Rozicruciene şi Apostolice, va acorda, în cadrul unor audienţe private, consiliere duhovnicească şi sfaturi pentru tămăduirea spirituală a drept-credincioşilor, indiferent de confesiunea mărturisită de aceştia.
În situaţii deosebite, se pot efectua operaţiuni teurgice, exorcizări, sacralizări, acţiuni divinatorii.
Pentru a vă programa şi a afla amănunte, sunaţi la 0744 535 097, zilnic între orele 10 şi 18.

sâmbătă, 31 iulie 2010

Iată în detaliu circuitul pe care îl organizăm în perioada 16 - 30 octombrie 2010:

ITINERARII INIŢIATICE EUROPENE


- Circuitul nr. 1 -

Incursiune în Ţinuturile Catharilor din Sudul Franţei, 15 zile (14 nopţi)


ZIUA 1
- plecare Bucureşti (ora 9.00) – Sibiu
- prânz la Sibiu
- Sibiu – Arad
- Cina şi cazare în Arad

ZIUA 2
- plecare din Arad – Nădlac – Budapesta – Wiena – St.Polten
- prânz la St.Polten
- St.Polten – Linz – Salzburg
- Cină şi cazare în Salzburg

ZIUA 3
- plecare din Salzburg – Innsbruck – Vaduz (Liechtenstein)
- vizitare şi prânz în Liechtenstein
- Vaduz – Luzern – Berna – Fribourg – Lausanne
- Cină şi cazare în Lausanne

ZIUA 4
- plecare din Lausanne – Geneva
- vizitare şi prânz în Geneva
- Geneva – Lyon
- Cină şi cazare în Lyon

ZIUA 5
- plecare din Lyon – St.Etienne – Le Puy en Velay – Mende
- prânz Mende
- Mende – Rodez
- Vizitare catedrala Rodez
- Rodez – Albi
- Cină şi cazare Albi

ZIUA 6
- vizitare Albi – catedrală, muzeu Toulouse - Lautrec
- plecare Albi – Cordes
- vizitare Cordes – slujbă gnostică, conferinţă despre Cathari
- prânz Cordes
- Cordes – Albi
- Cină şi cazare în Albi

ZIUA 7
- Plecare Albi – Carcassonne
- vizitare Carcassonne
- prânz Carcassonne (în Cite)
- cină şi cazare Carcassonne

ZIUA 8
- plecare din Carcassonne – Limoux – Alet-les-Bains – Rennes le Chateau
- vizitare Rennes le Chateau
- prânz în Rennes le Chateau
- Rennes le Chateau – Quillian
- Cină şi cazare Quillian

ZIUA 9
- plecare din Quillian – Puivert
- Vizită cetatea cathară Puivert
- Puivert - Montsegur
- Vizită cetatea cathară Montsegur
- Montsegur – Espezel – Axat – St. Paul de Fenouillet
- Cină şi cazare St. Paul de Fenouillet

ZIUA 10
- plecare din St. Paul de F. – Gorges du Galamus
- vizitare cetăţi cathare Peyrepertuse, Queribus şi Puylaurens
- cină şi cazare la Narbonne

ZIUA 11
- plecare din Narbonne – Beziers
- prânz şi vizită Beziers
- Beziers – Montpellier – Avignon
- Cină şi cazare Villeneuve d'Avignon

ZIUA 12
- plecare din Avignon – Montelimar – Valence – Grenoble – tunel Frejus – Bardonecchia – Torino
- cină şi cazare Torino

ZIUA 13
- plecare din Torino – Milano (vizită Dom) – Verona
- prânz şi vizită Verona
- Verona – Veneţia
- Cină şi cazare lângă Veneţia (Mestre)

ZIUA 14
- plecare din Veneţia – Udine – Graz – Budapesta
- prânz Rosenberger Graz
- cină şi cazare în zona Budapesta

ZIUA 15
- plecare Budapesta – Arad – Deva
- prânz Deva
- Deva –Bucureşti sosire circa ora 22.00

Preţul de persoană cu cazare în cameră dublă şi mic dejun inclus, transport, taxe autostradă, bilete la muzee, este de 1790 Euro.
Locurile sunt limitate.
Înscrieri până la data de 1 Septembrie.
Vă aşteptăm, pentru înscrieri şi alte relaţii, la telefon 0744 535 097

vineri, 23 iulie 2010

Anunţ important

Centrul Independent de Studii şi Cercetări Ezoterice organizează, în
perioada 15 - 30 Octombrie 2010,un prim eveniment din seria "Itinerarii Iniţiatice Europene". Este vorba despre o călătorie pe urmele Catharilor, în sudul Franţei, în care vom poposi în locuri legendare precum Cordes, Albi, Carcassonne, Narbonne,Beziers,Rennes-Le-Chateau, Perpignan, Avignon,Montpellier, şi vom vizita ruinele cetăţilor cathare din Montsegur, Puyvert, etc.
Paşii noştri se vor opri şi în Geneva, Milano, Verona şi Venezia, dar şi în micul principat Lichtenstein.
Participanţii vor putea asista în exclusivitate la o conferinţă despre
Cathari, ca şi la o Liturghie Gnostică oficiată de Arhiepiscopul Bisericii Gnostice Rozicruciene Apostolice din Franţa.
Deplasarea se va face cu un autocar cu şoferi profesionişti. Se asigură
transport, cazare cu mic dejun, precum şi intrări la muzee.
Grupul va fi însoţit de Preşedintele şi Vicepreşedintele C.I.S.C.E, care vor oferi, pe parcursul călătoriei, înformaţii interesante despre locurile ce vor fi vizitate.
Relaţii suplimentare la telefon 0744 535 097.

joi, 3 iunie 2010

O carte minunată

Am avut prilejul de a citi zilele trecute o carte superbă, scrisă de doi erudiţi arădeni, Mihai Motoarcă şi Antoniu Martin, având titlul "Masonerie şi spiritualitate" (Ed. Gutenberg Univers, 2005, Arad). Într-un stil alert şi aducând numeroase informaţii - multe dintre ele inedite pentru cititorii români - această micuţă capodoperă reuşeşte să acopere un gol imens din literatura consacrată fenomenului masonic, schiţând istoria reală a francmasoneriei universale şi punând în valoare latura iniţiatică, spirituală, ezoterică, a acesteia.
Cartea celor doi autori poate sta cu fruntea sus alături de "Franc-masoneria, o cale de evoluţie spirituală" - autor Remi Boyer (Ed. Nestor, Bucureşti, 2008) sau de "Marele secret masonic" - de Louis Oresve (Ed. Lucman, 2010), într-un loc dedicat literaturii masonice adevărate, care face diferenţa între lucrările pline de senzaţional ieftin, ce abundă, astăzi, din păcate, în mai toate librăriile.
Ar fi poate nevoie de reeditarea acestei cărţi, într-un tiraj satisfăcător, la o editură bucureşteană, pentru a-i da şansa afirmării pe care o merită din plin.

marți, 1 iunie 2010

Conferinţa C.I.S.C.E. din luna Iunie şi programul pentru lunile viitoare

Al treilea sezon de conferinţe organizate sub egida Centrului nostru se apropie de sfârşit. Ultima manifestare de acest gen va avea loc sâmbătă, 26 iunie, de la orele 14.00, ca deobicei, în sala "I.C.Brătianu" din str. Biserica Amzei nr.5-9. Conferenţiari vor fi celebrii scriitori britanici Lynn Picknett şi Clive Prince, autori a numeroase best-seller-uri traduse şi publicate în toată lumea, inclusiv la noi, de Editura RAO: Măştile lui Hristos, Misterul Sionului, Misterul Templierilor, Giulgiul din Torini, Conspiraţia Stargate, etc.
Tema conferinţei va fi "Misterele Ordinului Templier".
Totodată, la cererea publicului, vă informăm că primele două conferinţe din toamnă vor fi susţinute de istoricul şi ezoteriologul Henrik Bogdan, de la Universitatea din Goteborg (Suedia), care va vorbi despre Aleister Crowley, la sfârşitul lunii septembrie, pentru ca în octombrie să fie rândul scriitorului şi ocultistului italian Pietro Turchetti să ne expună câteva principii hermetice şi alchimice ale Martinismului, într-o conferinţă ce poartă incitantul titlu "Eu nu sunt Eu".
Vă aşteptăm cu drag !

joi, 6 mai 2010

O nouă conferinţă sub egida C.I.S.C.E în luna mai

Sâmbătă, 22 mai, de la orele 14.00, vă aşteptăm la sala "I.C. Brătianu" din strada Biserica Amzei nr.5-9, pentru a lua parte la conferinţa publică "Robert Ambelain, reformatorul ezoterismului occidental", susţinută de Gino Sandri (Franţa). Ca deobicei, intrarea este liberă.

marți, 9 martie 2010

Conferinţa C.I.S.C.E. din luna Martie

În data de 20 Martie, de la orele 18.00, (şi nu de la 14.00 cum era deobicei), vă aşteptăm la o nouă conferinţă publică organizată sub egida Centrului de Studii şi Cercetări Ezoterice şi susţinută de Christophe Toque (Franţa), cu titlul "Emmanuel Swedenborg, un iluminat al secolului XVIII". Locul de desfăşurare al acesteia, ca de fiecare dată, este sala "I.C.Brătianu" din strada Biserica Amzei nr.5-9. Intrarea este liberă.
Ne totodată cerem scuze prietenilor noştri din Sibiu pentru amânarea conferinţei pe care Vlad Sauciuc şi Oreste Teodorescu ar fi trebuit să o susţină în acest oraş, şi promitem că vom face tot ce depinde de noi pentru a ne vedea în luna Mai a acestui an.

duminică, 7 februarie 2010

Conferinţa C.I.S.C.E. din luna Februarie

Sâmbătă, 27 Februarie, la sala I.C. Brătianu din strada Biserica Amzei nr.5 -9, va avea loc, cu începere de la ora 14.00, o nouă conferinţă sub egida Centrului nostru. De astă dată, invitat este cunoscutul scriitor şi ezoterist Joel Duez, din Franţa, care va vorbi despre specificul Tradiţiei Ezoterice Occidentale, oprindu-se cu precădere asupra unor subiecte legate de Franc-Masonerie, Martinism, ordine Hermetice, etc. Vă aşteptăm cu drag !

joi, 7 ianuarie 2010

Conferinţa C.I.S.C.E. din luna Ianuarie 2010

A început un nou an, iar Centrul nostru continuă seria de Conferinţe publice pe teme ezoterice începută în 2007.
Pe data de 23 Ianuarie, de la orele 14.00, vă aşteptăm, ca deobicei, la Sala "I.C.Brătianu" din strada Biserica Amzei nr.5-9, pentru a urmări conferinţa "Muzica masonilor" susţinută de Alexandru Nicolin (România).
Aşa cum v-aţi obişnuit deja, intrarea este liberă. Vă aşteptăm !

La mulţi ani !

Cu prilejul trecerii în noul an, Centrul Independent de Studii şi Cercetări Ezoterice urează tuturor celor care îi susţin activitatea, prietenilor şi membrilor săi, sănătate, bucurii şi împliniri ! La mulţi ani !